miercuri, 9 ianuarie 2019

Echipa se-nfiripă


Bună ziua. Am început să formăm o echipă pentru editarea volumului 11 din seria cocorilor. Deocamdată din echipă fac parte dna. Ana Drobot (care s-a ocupat deja de prima parte a volumului) și eu, Cristina Angelescu, care mă voi ocupa de partea a doua a volumului.

Adresa mea de mail este – angelescusorin@yahoo.com

Pentru a putea începe avem nevoie de o listă a celor care vor să sprijine editarea volumului, publicându-și pagini personale.

Vă rog să transmiteți până luni 14 ianuarie (pe blogul Romanian Haiku la comentariile aferente postării sau pe grupul de yahoo sau prin mail la adresa mea) dorința dumneavoastră de a participa, numărul de volume pe care doriți să le achiziționați și adresa de mail pe care vom coresponda. Am înțeles că anul trecut prețul de ediție s-a situat în jurul valorii de 8 lei/volum. Ținând cont că fiecare nou an aduce evident o nouă mărire, este posibil ca anul acesta să fie poate 10 lei/volum (vom afla aceasta după ce luăm legătura cu editura). Voi face o lista preliminară pe care o voi publica pe blog și pe grupul de yahoo asumându-ne întârzierile de rigoare, pe data de 15 ianuarie. (în anii trecuți autorii au donat pentru protocol trei volume, dacă este posibil ar trebui să păstrăm acest obicei, astfel încât să existe exemplare la fondul de carte și premii – mie mi-au prins foarte bine-)

Până joi 31 ianuarie aștept datele biografice și poemele pe care doriți să le publicați. Voi primi de la dnul Atanasiu un format template în care se face ediția. Îl voi distribui fiecăruia dintre autori cu rugămintea să-l completeze și să-l trimită înapoi pe adresa mea. Dacă din diverse motive nu reușiți să completați formatul template voi face eu acest lucru, dumneavoastră doar trimiteți datele, fotografia și poemele pe adresa mea.

Sper că, dacă toate acestea se îndeplinesc, până la jumătatea lui februarie vom avea conturat un volum.

Ar mai fi nevoie de membri în echipă. Voi colabora cu dna Drobot la orice este necesar dar totuși... Dacă nu se poate ne descurcăm și așa. La partea cu banii, contul șamd eu nu sunt prea pricepută. Pot învața dar poate nu e nevoie. De asemenea ar mai trebui cineva care să ridice și distribuie exemplarele de la editură. Evident editura poate trimite prin poștă toate exemplarele unui membru al echipei care mai apoi va trebui să le distribuie autorilor. Vom discuta aceasta după ce vedem că lucrurile intră pe un oarecare făgaș. 

Și nu în ultimul rând trebuie să ne gândim la un nume nou pentru volum. I-am propus dlui Atanasiu să lanseze un concurs de idei și să alegem numele care ni se pare mai inspirat.

Acestea fiind zise, așteptăm colaborarea dumneavoastră. Sunt pe grup destul de mulți membri noi, care au poeme deosebite, poate nu atât de multe cât să umple 4 pagini, dar cred că putem găsi variante. Gândiți-vă! Comunicați!

O zi bună!
Angelescu Cristina 



Un comentariu:

  1. De partea cu distribuirea mă pot ocupa eu. Iau legătura cu editura, primesc cărțile și le trimit fiecărui autor în parte.Poate și cu partea financiară, cu contul.

    RăspundețiȘtergere