luni, 28 ianuarie 2019

Concurs saptamanal (585).Start!

Start!

Vă rog să trimiteți poemele pe adresa floringolban@yahoo.com.  Nu uitați să vă semnați.

Vă rog trimiteți doar poeme nepublicate anterior și semnate doar de voi. Nu copiați poemele colegilor sau ale altor autori.

Multă inspirație tuturor.

Rugăminte - Pentru a-mi fi mai ușor când întocmesc lista de vot, vă rog să-mi trimiteți poemele în corpul emailului scrise cu font Times New Roman 14, fără spații între rânduri.

Florin

duminică, 27 ianuarie 2019

Rezultatele etapei 584



Rezultate #584
(Săptămâna  21 - 27 Ianuarie 2019)

Participanţi cu poeme: 20
Număr de poeme: 47
Votanţi:  20

Clasamentul individual compus:

I Cristina Angelescu – 42 de puncte
II Cecilia Birca – 39 de puncte
III Mihai Pascaru - 32 de puncte
M1 Luminița Ignea – 27 de puncte
M2 Vasilica Grigoraș  – 22 de puncte
M2 Cristina Apetrei – 22 de puncte
M3 Mihai Talașman - 18 puncte

Clasamentul individual:

Locul I – Angelescu Cristina
26 de puncte, cu poemul nr. 17

primăvară iar -
păianjenul își mută
războiul afară

Locul II – Luminița Ignea
24 de puncte, cu poemul nr. 1

viscol prelungit -
culorile lumii își
pierd înțelesul

Locul III – Cecilia Birca
22 puncte, cu poemul nr. 13

zăpadă pe crengi -
mama săpunind iarăși
rufele negre

Locul III – Mihai Pascaru
22 puncte, cu poemul nr. 38

bordeiul uitat -
vântul răscolind cenuşa
poveştilor vechi

Mențiune – Mihai Talașman
14 puncte, cu poemul nr. 20

la gura sobei -
amintirile mă ard
mai mult ca jarul

Mențiune – Vasilica Grigoraș
14 puncte, cu poemul nr. 34

ţuică fiartă –
tot satul acoperit
de ceaţă densă

Mențiune – Cristina Apetrei
14 puncte cu poemul nr. 46

gară pustie -
ciori înșirate de-a lungul
liniei moarte
  
Mențiune – Ana Urma
13 puncte, cu poemul nr.43

ochii gheișei –
înghețată cerneala
pe-un vârf de condei

Mențiune – Dana Ene
12 puncte cu poemul nr.19

vânt dinspre apus -
bunica netezeşte
stamba rochiei

Mențiune – Petru-Ioan Gârda
12 puncte cu poemul nr.40

ziua Unirii -
fiecare partid
cu hora lui


vineri, 25 ianuarie 2019

Concurs saptamanal (584).Votarea!


1.
viscol prelungit -
culorile lumii își
pierd înțelesul

2.
câine de pripas -
la celalalt capăt de băț
inima lipsă

3.
drumul troienit -
luminând hăt departe
steaua nimănui
  
4.
pată sângerie -
lac bocnă ținând de
șase prin ochean
  
5.
pe sala casei
câteva frunze uscate -
în pași de dans

6.
urme ruginii
rămân înscrise pe frunze -
a venit toamna

7.
frunzele ruginesc
și cad pe jos formând -
covoare pestrițe

8.
fructe de măceș
căzute pe zăpadă –
toamna sângerând

9.
ninsoarea grea
peste toată firea -
plapumă la grâu
  
10.
se face verde -
în grădina mea
câțiva ghiocei

11.
sfârșitul iernii -
opresc mașina
la SpringTime

12.
anotimpul sakura -
prin trafic trece
o motocicletă roz
  
13.
zăpadă pe crengi -
mama săpunind iarăși
rufele negre

14.
ninge-n cimitir -
apucând să albească
frate-meu ăl mic

15.
pețitori prin sat -
doar crivățul șuierând
la poarta bunei
  
16.
flori de gheață -
nu-mi mai pot dezlipi
ochii de la geam

17.
primăvară iar -
păianjenul își mută
războiul afară

18.
goniți de minutar -
cercul de prieteni
se restrânge-ncet

19.
vânt dinspre apus -
bunica netezeşte
stamba rochiei
  
20.
la gura sobei -
amintirile mă ard
mai mult ca jarul

21.
de Bobotează -
în stropul de agheazmă
toată speranţa
  
22.
spital de ftizici -
muguri proaspeți de cireș
stau să plesnească

23.
seară cu cadril -
topiți în băltoace
bulgării de nea
  
24.
anul literar –
pensionarii și-au scos
cărțile în vânzare

25.
soțul turmentat –
lângă stativele de țesut
luat în furcă

26.
în văzul lumii –
rochița rândunicii
culcată la pământ

* Volbura, sau rochița-rândunicii,
este o specie de plante , nativă Europei și Asiei.
  
27.
un greiere în tindă -
cântecul lui
tulbură luna

28.
deasupra muntelui
silueta unui cocor -
soarele-n amurg
traversând podul

29.
după furtună
puiul de vrabie -
scuturând salcâmii
  
30.
albe confeti
cad risipite din nori -
claunul e trist

31.
potop de omăt -
pe drumuri înecate
înoată sănii

32.
ciori înșirate
pe gard în codul Morse -
v-i-n-e/i-a-r-n-a/g-r-e-a
  
33.
ger în casă –
o droaie de neciopliţi
dând numai ţepe

34.
ţuică fiartă –
tot satul acoperit
de ceaţă densă

35.
un curs de balet –
în ritmul crivăţului
dansul fulgilor
  
36.
ziua curăţeniei -
cura naturistului
de mare efect

37.
bilet de pensionar -
prin gara pustie
numai crivăţul

38.
bordeiul uitat -
vântul răscolind cenuşa
poveştilor vechi
  
39.
ninsoare blândă -
acoperindu-se-ncet
mormântul proaspăt

40.
ziua Unirii -
fiecare partid
cu hora lui
  
41.
prunii înfloriți –
de mult nu mai e nimeni
să se îmbete
  
42.
sloiuri de gheață –
fără vuietul mării
scoicile pe mal

43.
ochii gheișei –
înghețată cerneala
pe-un vârf de condei

44.
ninsoarea din zori –
cusut cu ață albă
înc-un nasture
  
45.
noapte cu crivăț -
rememorând ultima
noapte fierbinte

46.
gară pustie -
ciori înșirate de-a lungul
liniei moarte

47.
zi mohorâtă -
un copil plângând lângă
bradul  despodobit




Voturile se vor trimite pe aceeași adresă -  votsaptamanalhk@gmail.com

START VOT! Votați cum vă spune inima( 5,4,3,2,1) și nu uitați semnătura.Nu votați propriile poeme.

luni, 21 ianuarie 2019

Concurs saptamanal (584).Start!


Start!

Vă rog să trimiteți poemele pe adresa  floringolban@yahoo.com.  Nu uitați să vă semnați.

Vă rog trimiteți doar poeme nepublicate anterior și semnate doar de voi. Nu copiați poemele colegilor sau ale altor autori.

Multă inspirație tuturor.

Rugăminte - Pentru a-mi fi mai ușor când întocmesc lista de vot, vă rog să-mi trimiteți poemele în corpul emailului scrise cu font Times New Roman 14, fără spații între rânduri.
Exemplu:


clanţă la poartă -
aruncată de pe pervaz
limba soacrei


ploaie de toamnă -
pe fiecare frunză
lacrima verii


casă-n bălării -
doar nişte crizanteme
mai ştiu cărarea



Florin

duminică, 20 ianuarie 2019

Rezultatele Etapei #583

Rezultate #583
(Săptămâna  14-20 Ianuarie 2019)

Participanţi cu poeme: 18
Număr de poeme: 43
Votanţi:  20 (Au votat fără poeme Cecilia Birca și Florin Golban)

Clasamentul individual compus:
I. Ion Cuzuioc - 51 de puncte
II. Ana Urma -  34 de puncte
III. Mirela Brăilean, Mihai Pascaru și Luminița Ignea – 29 de puncte
M1. Angelescu Cristina  - 19 puncte
M2. Mihai Talașman și Petru-Ioan Garda – 17 puncte
M3. Cornel C. Costea și Vasilica Grigoraș - 16 puncte

Clasamentul individual:
Etapa #583

Locul I – Ion Cuzuioc
28 de puncte, cu poemul nr. 15

iarnă geroasă –
păianjenii peticesc
fisurile casei

Locul II – Mirela Brăilean
24 de puncte, cu poemul nr. 12

prispa cu greieri –
aninată într-un cui
vechea lăută

Locul III – Luminița Ignea
23 de puncte, cu poemul nr. 31

păduri tăiate -
apusu-nsângerează
dealul descărnat

Mențiune – Ion Cuzuioc
21 de puncte, cu poemul nr. 16

vântul nopții –
crengile copacilor
ping pong cu luna

Mențiune – Ana Urma
17 puncte, cu poemul nr. 38

stradă sub polei  –
atâtea îmbrățișări
neprevăzute

Mențiune – Cornel C. Costea
16 puncte, cu poemul nr. 24

aniversare-
numai crivățul suflă
în lumânare