vineri, 11 iulie 2025

Concurs săptămânal (921). Votarea!

Voturile se vor trimite până sâmbătă ora 21, pe aceeași adresă - votsaptamanalhk@gmail.com

START VOT! Votați cum vă spune inima(5,4,3,2,1) și nu uitați semnătura.Nu votați propriile poeme.

O zi minunată!


1.

concert pizzicato –

rătăcitor prin iarbă 

primul cosaș 


2.

luna însorită –

în ochii poetului

regina nopții 


3.

teatru de vară –

din când în când un greier

ciupește coarda


4.

ploi nencetate –

doar vocea dogarului

umple tăcerea


5.

privighetoare –

fără niciun portativ 

sonata verii 


6.

mac înflorit –

un poem de dragoste 

în lanul de grâu 


7.

dansul algelor –

unduitoare brațe

în spuma mării


8.

de veghe-n câmpul 

cu lavandă –

frica păzește bostanul


9.

patocrație –

bufonul de serviciu

la curtea regelui


10.

fereastră deschisă –

pe aripile vântului

miros de narcise


11.

musafiri între

șiruri de cărți uitate –

idei le-ncolțesc


12. 

prima vitrină –

poezie nouă și

reînceputuri


13.

o singură zi –

un fluture de noapte

așteptând zorii


14.

pas înainte –

la capătul potecii

o urmă în noroi


15.

 zgomot în noapte –

doar muzica sferelor

neauzită

 

16.

       fire de viață –

ghergheful mamei păstrând

macii în floare


17.

chiţăială în

cămăruţa bunicii -

sub umărul stâng


18.

desene aztece –

urmele combinelor

pe miriște

                 

19.

ploaie de vară –

pe peronul gării

petale de maci


20.

chimie 

ciocolată amară –

pe pragul ușii


21.

după aversă

curcubeul - uitată

cearta cu vecina 


22.

canicula-n toi –

plimbări doar la lumina

stelelor


23.

sfârșit de concert –

bebelușul ia cina 

la sânul mamei 


24.

slujba de seară – 

cu alți psalmi cerșetorul

din subterană


25.

fără noroc –

un trifoi cu patru foi

în fața coasei 


26.

scrisori de adio –

cântecul unei păsări 

peste umbra ta 


27.

joc în nocturnă –

cu faze tari pe teren

doar licuricii


28.

lan pârjolit –

cu pete de rugină

secera lunii


29.

vacanța mare – 

până și luna se află

pe-alte meleaguri


30.

toate gândurile

prinzând astăzi glas – 

cicadele


31.

miss Univers –

printre firele de grâu

o cicoare


32.

alai nupțial –

pe garduri epatează

rochița-rândunicii


33.

gura satului –

în poiana lui Iocan

povești cu fazani


34.

încă un rând –

spor de natalitate

doar rândunicile


35.

fulgi de zăpadă

bântuind felinare –

ca ieri fluturi albi

 

36.

luna departe –

dar turturica-n zbor

c-o nuia uscată


37.

soare arzător –

tot mai înțepată 

floarea de cactus


38.

ceaiul de sub dud –

nimfa îmbrăcată 

în fir de mătase 


39.

căutând cercei –

doar câteva codițe 

mai sunt într-un cireș 


40.

reverie –

stând să se scufunde 

luna pe-un grind 


41.

Oglinda apei,

lebăda și rățușca

o frunză cade.


42.

O floare în vânt,

tremurând că va pieri,

zări albina.


43.

ceartă conjugală –

în site-ul arheologic

oale sparte


44. 

secetă mare –

în urma cailor

nori pe pământ


45.

pentru porumbei –

casa pălărierului

tot mai mică


46.

pe umeraș stau

amintiri țesute –

vântul le mângâie


47.

arșiță în târg –

vântu-aduce la cizmar

talpa iadului


48.

flux și reflux –

marea își inspectează

frontierele


49.

cai în galop –

lumina lunii

înconjurănd camera


50.

ceas ruginit –

stropi de răbdare 

pe fruntea ridată 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu