Voturile se vor trimite până sâmbătă ora 21, pe aceeași adresă - votsaptamanalhk@gmail.com
START VOT! Votați cum vă spune inima(5,4,3,2,1) și nu uitați semnătura.Nu votați propriile poeme.
O zi minunată!
1.
hoții de stele –
duse de vânt “Bilete
de papagal”
2.
scrisul la lampă –
inițial era și-un
soare sus pe cer
3.
dragobetele –
ghiocel și brândușă
plutind pe apă
4.
pasul ștrengarului –
pe alee un bilet
purtat de vânt
5.
roi de stele –
fiecare haijin
lansând o carte
6.
acrobație –
pe firul de telegraf
soarele-n amurg
7.
desert în taină –
prea puține stafide
în checul mamei
8.
voal de borangic –
pe crengi de magnolie
flori de lumină
9.
sens giratoriu –
căutând linia vieții
o buburuză
10.
târg de mărțișor –
un roi de albine la
taraba cu flori
11.
mâțișori în râu –
ramurile salciei
bătute de vânt
12.
opt martie –
primesc totuși amendă
la cedează trecerea
13.
prioritate –
trecând agale
sakura
14.
întâia oară –
sub voal subțirel
inima prinsă la șnur
15.
crâng fără foc –
un scaiete prins
de cojoacele babelor
16.
ziua femeii –
tot potrivind în buchet
pirostriile
17.
buchet de frezii –
adulmecând parfumul
primilor muguri
18.
frig de 8 Martie –
însorit în tablou
chipul mamei
19.
târg de mărțișor –
bunicul nu-și găsește
pantofii de oraș
20.
flori de mucegai –
căzută în uitare
și luna din geam
21.
odaia bună –
mirosul de busuioc
rămas în pernă
22.
furnicături –
grămăjoare de urzici
la preț usturător
23.
dezghețul zilei –
din cascada râului
curg curcubeie
24.
la gura sobei –
zmeul cu limbi de foc
în fuiorul bunei
25.
fragmente de cer –
norii încurcați cu
vata de zahăr
26.
alb imaculat –
niciun indicator
pentru gărgăriță
27.
mărțișor în piept –
bunica nu-mi mai caută
ac de cojoc
28.
linia vieții –
o sămânță străpunge
palma de pământ
29.
guri de aer –
deschise până la refuz
lalele în seră
30.
ziua mamei –
cu greu ținut buchetul
de lăcrimioare
31.
povara nopții –
strop de rouă-ncovoind
firul de iarbă
32.
nuferi înfloriți –
pescarul scoate din lac
un crap oglindă
33.
babă frumoasă –
un copil cuminte
cu bunica-n parc
34.
luna de miere –
într-o altă culoare
fiecare zi
35.
obscuritate –
un felinar de veghe
la colțul străzii
36.
amurgul zilei –
mai apropiat de nori
cuibul de barză
37.
luna croșetând –
toiagul păstorului
rezemat de schit
38.
miros de tutun –
din vesta bunicului
ochi de păpușă
39.
pietre pe râu –
atât de multe întrebări
fără răspuns
40.
voal de mireasă –
înflorirea magnoliei
a doua oară
41.
cireșe de mai –
nepoatele ieșite
la hora din sat
42.
moșii de iarnă –
iarăși împrospătate
amintirile
43.
nimbul lumânării –
un alt început al
universului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu