1.
o floare de mac -
pată de sânge pe gând
țâşneşte cântec.
2.
haihui prin haiku-
doar unele cuvinte
se lasă prinse
3.
un pahar cu vin-
bunicul dezvăluie
iar secretele
4.
ploaie măruntă-
suprafața lacului
bolnavă de pojar
5.
pe portativul toamnei
am învăţat să scriu -
cu frunze galbene
6.
dealul Otăsău -
o fetiţă aleargă
cu flori în braţe
7.
fată tânără -
îşi vede frumuseţea
în apa Oltului
8.
flori de tei -
din nou la pagina
cu însemnări
9.
puf de păpădii -
exersez vocalele
în alt alfabet
10.
cerul gălăgios
de credincioși populat
plumburiu popas
11.
roi de albine
în familii împărțind
viață de miere
12.
un balon de foc
prieten pământului
un creștet bălai
13.
moartă de frică -
fiecare scorbură
ascunzând un zmeu
14.
viață ascunsă -
după zidul din spate
gasca de copii
15.
sălcii pletoase -
peștii sărind in aer
după funigei
16.
dangăt de clopot –
ciori înnegurând drumul
dinspre țintirim
17.
pepenii culeși -
cu haine de-astă iarnă
sperietoarea
18.
cu ochii închiși
sub bolta de caprifoi –
atât că-s singur...
19.
glasuri mici din lan –
iar meșterește tata
secerătoarea
20.
casa într-o râlă –
bunicul privind cu jind
apusul soarelui
21.
ploaia din livadă –
sperietoarea spălată
cu piatră vânătă
22.
vara la plajă –
unii cu pălării pe cap
alții cu paie–n cap
23.
fructe dulci și moi
uitate-n dud – copiii
ciorchine în mall
24.
stingând stele pe rând
luminile orașului –
greieri amuțiți
25.
nalbă învoaltă –
ochi-nrourați mă privesc
prin fereastră
26.
moșii de vară –
la poartă lângă mama
încă o umbră
27.
cerul înnorat –
zâmbetul copilului
luminând casa
28.
furnici în talpă -
pas întins după fluturi
trei biciclete
29.
nu pot să respir -
pentru unii aerul
are culoare
30.
jocuri de copil -
nepoata născocește
măști pentru păpuși
31.
ceapă mănată -
de mila săracilor
nici o lacrimă
32.
secera lunii -
fără adieri vălurind
spicul pârguit
33.
moșii de vară -
linguri de lemn cioplite
din cireșul tatii
34.
apus în vară -
nori supărați pe ploaie
desenând inimi
35.
arpagic verde -
în legături mici
soarele câmpiei
36.
rugă pentru ploi -
cu un braţ spre cer
cumpăna fântânii
37.
liniştea zorilor -
ici colo câte-o creangă
mişcată de mierlă
38.
dilema veche –
la marginile lumii
atârnă luna
Voturile se vor trimite pe aceeași adresă - votsaptamanalhk@gmail.com
START VOT! Votați cum vă spune inima(5,4,3,2,1) și nu uitați semnătura.Nu votați propriile poeme.
O zi minunată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu