1.
în curtea casei
leagănul
copilăriei -
și prunii
înfloriți
2.
cireșii
înfloriți
stăm pe loc și-i
privim mirați -
iar la ședință
3.
cu prietenii mei
-
la un pahar de
bere
vorbim de haiku
4.
bujorii-n
mirază-
bunica
cercetându-și
pomeții zbârciți
5.
bujori înfloriți
labirint pentru
greieri-
sinestezie
6.
altfel de
școală-
într-o clipă,
natura
haiku, lecții
mii
7.
într-un dans
sincron –
o creangă și
umbra ei
unduindu-se
8.
iar victorie -
melcii ridicând
ochii
către curcubeu
9.
cireșele-n pârg
-
bluza
adolescentei
modificată
10.
bunul
împăcat -
aceeași lună-n
aval
ca și-n amonte
11.
pod peste ape –
luna plină îl
trece
arc de lumină
12.
pagină albă –
creionul
împleticit
printre cuvinte
13.
dulci copilării
–
ronțăind flori
de salcâm
culese peste
gard
14.
după aversă –
în găocile
sparte
pluteşte luna
15.
câmp de
lavandă –
zumzetul
albinelor
tot mai estompat
16.
cu şapca-n mână
încă un pas spre
prispă –
ţârâie-un greier
17.
după ploaie -
cascadă colorată
în grădini de
mai
18.
pădure în
flăcări –
plânsul
puiului de cuc
înecat în fum
19.
drumul cu hopuri
–
după ploaia
trecută
luna în oglinzi
20.
izvorul nopții –
cu apa
curgătoare
luna în ulcior
21.
flori de tulipan
-
un evantai se
mișcă
și pentru
fluturi
22.
cerdac
prăfuit -
cântecul
greierilor
tot mai curat
23.
pui de rândunea
-
motanul
vecinilor
înghite cu
cântec
24.
ploaie de vară -
puseu de
supărare
iscat din senin
25.
electorală -
stând la capra
podului
nu schimbăm
lumea
26.
altfel de vară -
a rămas amintire
umbra clăilor
27.
ritm trepidant -
în tramvai doar
orbul
nu butonează
28.
orfelinat -
copiii se joacă
de-a mama și
tata
29.
zumzet în
salcâmi -
mai suportabil
acum
tinitusul
30.
pâlc de
stânjenei -
coboară
asfințitul
lângă prispa
veche
31.
soare după ploi
-
pe firul
păianjenului
picură lumina
32.
coasa veche -
umbra bunicului
pe-o pală de fân
33.
ceas aniversar –
rătăcit
printre-amintiri
vechiul abac
34.
secetă în mai –
numai al
vecinului
iar plin de apă
35.
ploaie cu gheaţă
–
pupezele fără
glas
printre pomii
goi
36.
puf de păpădii
peste bujorul
mamei –
în zbor zilele
37.
castani
înfloriți -
agendă încărcată
azi cu amintiri
38.
soața la rezist
-
apăsând pedala o
taie prin ploaie
39.
vechea ciutură –
din preaplin
revărsându-se
seninul verii
40.
desculț prin
rouă –
perle
împrăștiate
la firul ierbii
41.
ore deschisă –
albastru de
Bălașa
umple scoicile
42.
tablou abstract
-
pe geamul
mașinii
se scurge ploaia
START VOT! Votați cum vă spune inima( 5,4,3,2,1) și nu uitați semnătura.Nu votați propriile poeme.
O zi minunată!